Clopot de fum

Nu ti se pare că fruntea bunicului
nu ne mai zâmbește?
Chiar crezi că iarba va răsări
și va crește
cândva și peste
mormântul nostru?
Nu ți se pare că acei copii -
goi, cu flori în ochi,
s-au aruncat prea adânc în gârlă,
și că din seninul cer
Al lor,
Al nostru,
nu ne-a rămas decât un strop,
să ne amăgească, să ne îmbete,
să nu-și găsească rostul?
Nu ți se pare,dar, că tata e mai tânăr?
Sau poate că încovoierea anilor
nu e decât
lumina ce-a împărțit-o an de an
Lor,
Noua,
neștiind, uitând, nevrând
ca noi să-i colorăm sprâncenele.
Și risipită în odaie, mama,
nu ți se pare
că încă ne alintă
din spatele gratiilor de grâu? Vlad Mihăilă, 18 ani