Am o tobă mică și galbenă.
O tobă excelentă.
se bate singură și știe să cânte.

Ar fi fost mai potrivită și mai sinceră
o inimă din plastic la scară redusă.

La maturitate ar fi depus
la rândul ei ouă de ciocolată
din care ar fi ieșit și alte inimi.
Inimi negre.
Inimi verzi.
Inimi albe.
Inimi transparente
prin care să se vadă
sângele plin și sângele gol.
Inimi cu vârful înflorit la lumină.

Numai inimile morților proaspeți sunt roșii.


Și eu urmărindu-mă în evoluția culorilor.
Urmărindu-mă până pe asfaltul
în care se termină brusc noaptea,
apare lângă umbra mea urmărită,
umbra mea urmăritoare
și tresar speriat.
Dar nu mă uit în spate,
tu nu poți veni de acolo.
Și toba se bate singură până se sparge,
anunțând momentul.