hora-ntețită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical,vreau să spun gândul
ține ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi ,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginației
dacă eu nu mai ard
în acest pestriț carnaval asumat
unde saturați ori striviți de banal
bântuiți de taine și stridenți în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei și-al sfântului Ideal-
duhul de-aseară ori mâine-
deghizat și-nțolit în cântec ,
filtrând minutul cu noimă și rar
când fumegă fusul orar,
în strai de cuvinte mor lupi
iar pușca e-n mâna poetului
tot el lustruitul ori transpiratul
ogar...