Scâncim...ca o rădăcină de val și o apa
Acoperiți de cleiul propriilor noastre inimi
Și ne întrebăm: cine suntem noi?

Ne regăsim printre catargele unei vieți,
Pierduți de șase ori in trei minute
Și ne orbim unul pe altul cu scutul iubirii;
Chiar, cine suntem noi doi?

Ne tăiem inima așchii și plânsul,
Și stăm așa lipiți câte un veac;
Timpul ne strică pulberea de speranță,
Însă ceva tot mai rămâne
Rămâne iubirea noastră...