Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; și, ca o gazdă, eu
Să-i spun "Poftim - am îndrăznit -
Aici, în cuibul meu".

Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;

Nici trup n-avea, să-l ții,
Iar vocea lui părea
Un roi de colibri
Pulsând deasupra ta.

Era ca un talaz;
Din degete, fugar,
Isca un cânt vibrând
Cum sună un cleștar.

A dat târcoale-n zbor,
Bătu în ușă iar,
Sfios - zorit acum -
Și singură-am rămas.