când toate cuvintele dintre noi
se împrăștie pe jos ca argintul viu
când suntem atât de aproape
încât ne desparte doar noaptea
ca un hublou de submarin
aș vrea să facem un exercițiu de pantomimă
decojind un cub
o mie de gondole își vor lua zborul
până la frezzata durina din cer
sunt curios cum ți-ai mișca brațele a dor
buricele luminoase ale degetelor
atingându-ni-se în punctul de ancoră

palmele tale sunt cel mai fin stetoscop
în inima mea scufundată
ca un clopot doar tu ai auzi o melodie
afară cuvintele mă rod precum piranha
în noi se crapă de ziuă