pământul tace parcă mă măsoară
nu mă mai știu sau poate mai exist
aripile de cer m-au părăsit
hulubul alb se roagă să nu moară
văzduhul fagurii nu-mi mai întinde
la porți durerea rânjitoare sclavă
încă lovește hohotind suavă
albastrul odinioară paradis
ce grea povară palida penumbră
în inima călătorită țară goală
de visu-n doi neputincios învins
care-a uitat și ce-a mai vrut să ceară
când timpul ca pe-un mort frumos
l-a plâns !