Când ai caracter nu poți călca pe cadavre.
Să ai caracter înseamnă să ai onoare.
Caracterul nu este o chestie întâmplătoare,
mai ales într-o lume aflată în plin stadiu de globalizare.
Caracterul omului nu se moștenește și doar în timp se construiește.
De când e lumea, un om prin caracter se definește.
Iar un om de caracter, oricine aproape și-l dorește.
Să ai caracter înseamnă să te ți de cuvânt
și pentru aceasta nu trebuie neapărat să fi un sfânt.
Să ai caracter mai trebuie în primul rând să fi și om.
Să ai o familie, să construiești o casă și să plantezi un pom.
Să fi bun și să nu greșești să cazi în lăcomie,
deoarece omul cumsecade se vede și după a lui mărinimie.
Caracterul nu se dobândește și nici nu se învață în vreo academie.
Iar pentru a fura nu trebuie să fi întocmai profesor în economie.
Ca apoi la greu să-l hulești pe Dumnezeu, dând naștere la blasfemie.
Știu și înțeleg că greșeala este omenească.
Cum și lipsa de caracter este o chestie mai mult câinească,
ce îi aduce pe oameni în pragul să se dușmănească.
Omul lipsit de caracter tot timpul încearcă pe alții să-i păcălească.
De aceea omul bun, de omul rău, prin caracter se deosebește.
Iar răutatea și lipsa de caracter, la omul fără suflet pe chip se oglindește.