mai bine îmi uit visele în culori
decât să-i las pe alții să-mi umble prin amintiri fără anestezie
și mai ales că timpul nu mă presează
de parcă toată viața nu aș fi făcut altceva decât să încerc
pixuri și să râd

șștttt....
când eram mică mă zbăteam încât în fiecare noapte cădeam din pat
și înălțam zmeie de un verde broștesc
cât unchiul meu, cât casa...
până sus de tot, în ochiul farului...
și călcam mai departe, plescăind prin băltoace cu spumă de mare pe tălpi

apoi am învățat să număr – și am adunat nod lângă nod până am făcut un șir complet
de noduri
în gât
încât credeam că e normal...
dar până la urmă am ajuns să înghit ca naiba!

îmi spuseseră ei că sunt multe de învățat pe lumea asta
dar și când rămâi doar cu o carte fără pagini
ridici din umeri...

iar acum fac shake din sticle cu gâturi strâmte, cu ochii bulbucați.
mi-e bine amețită
simt candoare -
ceea ce n-am simțit de la nicio lumânare aprinsă

vreau să dorm REzbrăcată pe orele care trec – e ora 5
în dimineața asta sunt 5 oRE REci!

nimeni nu mă poate opri când nu mă vreau
nici măcar eu -
asta e. niciodată nu m-am ascultat
dar sigur v-ați dat seama
că tunetele se aud mai încet decât cineva care urcă scările