iubesc
aparent sunt mai bună
deşi afectiv pauperă
iert din lipsă de curaj
ura îmi provoacă groază
muncesc
să trec sub tăcere
adevărul
nu sunt decât un animal miop
car în spate ani
infectați de nelumină

ştii providența
mi-a interzis încă din uter
să ridic fruntea mai sus de orizont
rebelă
am încuiat porțile cerului
am aruncat vântul
cu capul de pământ
speram sa mă nasc coloană de stele
deşi domnițele în alb mi-au dat
scorul apgar maxim
simt cum
tot mai des ma calcă pe umeri
sincopele
nemuncite neiertate neiubite

între noi mereu
un anotimp
care ne desparte