agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-03 | |
AMINTIRE
Þi-amintești iubire aprinsă de a noastră întâlnire, De privirea cea furișă și de dulcea regăsire ?. Eram noi și două trupuri ce doreau să se unească, Eram noi și două inimi ce doreau să se iubească. Te strângeam la pieptul care fremăta de bucurie, Și-ți spuneam încet , în șoaptă :”Fii cu mine pe vecie !”. Unduiai a tale brațe peste tâmplele-mi zdrobite De atâtea nopți pierdute în dorinți neîmplinite. Părul tău atât de moale adia mireasma vieții, Ale tale buze calde rupeau mrejele tristeții. Ochii mei priveau străfundul unei inimi de fecioară, Iar căpruiul tău din iris amintea de-o căprioară. Gura ta se apropiase de a mea gură-nsetată Ce dorea să bea misterul și parfumul tău de fată. Mâna mea se încleștase intr-o strângere divină Peste mâna ta gingașă, ca o mângâiere fină. Trupul tău se ridicase peste trupul meu fierbinte, Și îmbrățișarea-ți caldă mă făcea să-mi ies din minte. Ne iubeam ca două trunchiuri reunite să trăiască Și spuneam: “Dulcea credință peste noi să dăinuiască !”. Jurămințile și ruga se pierdeau în noaptea deasă, Doar natura liniștită ne-asculta pe noi în casă. Codrul tainic de afară răzbătea prin întuneric, Cerul împodobit cu stele era un tablou feeric. Din tăcerea tenebroasă se-auzea încet un șuier, Era vântul cu a lui doină de iubire dintr-un fluier. Somnul , lin, intra-n odaie ca o plăsmuire stinsă, Deschizând cu-a sale aripi o magie necuprinsă. Adormeam pe nesimțite, fericiți ca două cânturi Fredonate-n două stihuri, între ceruri și pământuri. Ce frumoasă amintire, dintr-o caldă, dulce noapte !. Câte vise de iubire, și a lor deșartă moarte!. Eu mai caut și astăzi locul unde ne-am iubit odată, Tot ce regăsesc într-una, este camera mea mată. Poza ta încă tronează pe-al meu scrin uitat de vreme, Și-al tău chip, parca aievea, tot încearcă să mă cheme. Te privesc și-acum iubito, și aș vrea să fiu cu tine, Dar răceala despărțirii te-a îndepărtat de mine. Mă întreb adesea astăzi, unde ești ascunsă-n lume ?. De ce ai plecat deodată și-ai uitat de al meu nume ?. Eu încă privesc afară strada goală și pustie Și te aștept cu înfrigurare. Da, te aștept. Dar pe vecie. Poate doar un vis ferice iți va aminti de mine, De iubirea noastră veche, de-ngropatele ruine. Calea mea e tot deschisă și privește către tine, Visul poate să renască sau să moară în mici fărâme. Cu ușoara adiere a acestui vânt de toamnă, Eu îți spun acum “Adio!”, dulcea mea iubită doamnă. Nu te voi uita de-a pururi, dragoste neîmplinită, Tainic voi șopti al tău nume în a mea ultimă clipă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate