Sângereazã toate fiinþele fãrã viaþã

stalactite întunecate în artã

soarele vieþii arzându-se roatã

ºi ochii cei limpezi topindu-se

pe datã

cãrãrile morþii pecetluindu-se

iatã

rostindu-se

piatrã

ºi sparge-se inima zdrobindu-se-n

cer

cu strune de-oglindã ecoul

mister

sã-l pape flãmând lumina din

el

cu tunetul neºtiut, ne-ntrerupt,

necunoscutul cãutând

ca lupul urlând

trãind flãmând.

De neînchipuit

Dezastru era numele

unui sentiment format în ou,

fulgerã aripile cãzute

chinuite forme ale bucuriei

ecou. În tânguire

existã un trup

neverosimil

(gând ucis, nu pot! ).

Necesitate

a patru lacrimi în zid,

lacrimi din marmurã

în mlaºtinã,

încolþit sentiment,

rãsãrit plâns

vertiginos zdrobit

ilogic cãzut,

asfinþit

palidã albã

inimã stoarsã

selenarã marmurã.

Nu era viaþa,

nu era, erai,

sângele nu exista

negurã femeie

(eu – lupul neprins).

Matematic venin

al florilor

cu ciulini

zâmbet de moarte

ºi de haos formã.

Se construieºte pe

logicã

- omoarã-mã!

Sunt cauzat ºi astfel

pãdurile mele devin

fantome diviziuni

ale timpului

pe care le strãbat

spre putreziciunea frunzelor,

în lacrimi înecatã

mlaºtina fatã

eu. Spaþii în ochi

amorfe visez

ale pustietãþii valuri

multiple

când totul mã înconjoarã

dureri

(pe tron veghez!

pe scaunul împãrãtesc

mã simt.

Deschizi o linie care

mã-nconjoarã – renunþare,

prietenie,

cioburi de mine.