Nostalgica durere din gânduri se ivește,
Sunt tristă și străină, iar mama putrezește.
Amară, atât de-amară, o lacrimă fierbinte
Din ochi încet coboară pe-al tatălui mormânt.
Și soarele din ceruri mai slab mă încălzește,
Iar norii plâng cu mine când inima slăbește.
Ce mult aș vrea mămico, să te cuprind acum!
Tăticule, de ce, de ce-ai plecat și tu?!
Sunt mare și frumoasă, chiar și cuminte sunt.
Te-ai fi mândrit mămico, cu astfel de copil.
Flori de cais îngălbenite de gheață-n luna mai,
Așa ați fost părinții mei, tu viață, ce mai stai?