cineva
dintr-un trecut exilat
îi spunea:
copilul tău are oasele pline de fluturi

țipase lumina în ochii mei

bănuia
sângele meu prea tânăr
că nu există întoarcere

palma
ca o vâslă de argint
ar fi ajuns pentru o singură
trecere

acum nu mai avem în noi
mări
pentru câte corăbii și vânturi

nu-mi amintesc decât
toamna
ca un câine bătut, cu botul pe labe.