Trebuia să rămâi o străină ce-n treacăt mi-a zâmbit,
Să nu m-atingi, să nu-mi privești suspinele când vin,
Să nu-mi îmbrățișezi sărmanul suflet răscolit
Și ca să-ți mulțumesc, îngenunchez în fața ta și mă închin.
Prea bună ești cu mine când lumea-ntreagă vrea să mă sfâșie,
Tu, singura cetate în care-n fiecare clipă mă retrag
Iar mâna când mi-o treci prin păr e soare pe câmpie
Și nu mai știu dacă trăiesc, sau dorm pe-al vieții tale prag.

Sunt mult prea mulți care-mi umbresc cărarea către tine,
Zadarnic, îmi e scris să zbor deasupra ta ca un condor,
Te-aud prin vis cum lăcrimezi și gândurile-ți sunt la mine
Și te cuprind cu-ntreaga noapte de sub al cerului pridvor.
Tu n-ai vrut să rămâi străină și lumea ta mi-ai dăruit
Fără să-mi ceri nimic, în schimbul binelui făcut,
Cu tine universul meu de câtva timp a-nmugurit
Iar veșniciile prin ramuri, petalele și-au desfăcut.