După toți cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiță singură, deoparte,
Inima tânjește, nu mai pot s-o mint.

Ciugulind subțire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, pașii noi din ea.
Săniile bălții au oprit plutirea
Cârdului de rațe ce călătorea.

Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra își întinde brațele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Își fumează pipa apa din zăvoi.

Învechita zare, ce de cer se-ncheie,
O salută ziua cu fum roz și crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
Limpede pe buze astăzi mi-l aud.

Pace vouă șesuri, crânguri despuiate,
Tămâiați cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
Dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.