Îți mai aduci aminte tu iubire? Eu sunt trandafirul la picioarele căruia ai căzut când aripile-ți erau frânte.
M-am aplecat peste tine, am încercat să te ridic și să-ți redau libertatea în zbor,
Dar când nici nu-mi terminasem truda ai început să fugi de mine ca de-un hoț, de teama iubirii ce se-nfiripase între noi.
Ai început să zbori, să te înalți un altul să-ți găsești, să te-ocrotească și căruia să-i aparții.
Căutarea-ți fu cu roade, căci mândru chipeș trandafir găsiși, ce-ți încânta zborurile existenței tale efemere.
În disperare-am încercat să te opresc și te-am rănit făr-de voință.
Zadarnică-mi fu incercarea, căci în ciuda multor semne și avertizari, tu tot mai înalt zburai spre el fără de teamă.
Sărmana plantă trecătoare fără scrupul, voia doar al tău sânge să îi dai, ca să-și hrănească-al lui orgoliu și mândrie din colorata-i existență de amurg.
Mi-e teamă pentru tine și-a ta fericire, că-n nebunia zborurilor tale prea inalte ai putea să ajungi printre nori mohorâți și frigizi al căror mireasmă polară să-ți curme suflarea și-al tău zbor, iar în căderea și în deznădejdea ta să-nceapă o metamorfoză ciudată prin care tu fluture devii pâna la câmpul cu flori vei ajunge.
Și-odată trezită la viață din nou cu sufletul plin de suspine să-ncepi o noua goană către-un altul în loc să revii la cel ce zborul ți-a redat.
Mi-e teamă că-n dorința trăirii "fiecărei clipe" de apus vei încerca a ta sete să-ți alini cu roua trandafirilor vecini, iar dezamăgirea încercarilor tale deșarte să fie mai cruntă decât statornicia iubirii celui ce libertate ți-a dat.
Întoarcete la mine tu iubire
Și-a mea mireasmă să respiri
Să-nebunim de fericire
Și să intrăm în nemuriri