Această stranie păsare din trecut
în preajma căreia mă plimb lăuz prin lume.
mijesc și ochi,
mijește și un nume,
sub care tac demotivant, absent.

Cum ochi deschiși latent sub mine
nu știu
mă plimb lăuz pe altă stradă,
cum vin scaieții noaptea să mă vadă
înzăpezit pe drumuri mai senine,

de-a lungul unui mărăcine
mai cască gura promenadă,
în care capetele pot să cadă
pentru tărâmul care nu mai vine,

această stranie păsare din trecut
și amintire unde eu mă strâng …
în locul stelei am un crâng
de zile albe,
și de nopti senine.