nu voiam să mai dorm, somnul e doar un carton
pe care răzui ceară, o topești pe el și îl agăți în ușă

câteva nopți am visat c-am murit, alte câteva
că mai am un copil și nu știu unde e, sau nu
dincolo era la fel, chiar am zis: să-mi trag una
e chiar la fel, simt aceleași lucruri scrise pe carton

am gustat ceara și nu era gustul pe care-l știam
mi-am suflecat mânecile și am adormit iarăși
nu s-a schimbat nimic, apoi am început să notez
fiecare lucru pe care-l gândesc atunci când
se împlinește o oră de când n-am mai dormit

am plecat și m-am întors și am plecat până
când am pierdut șirul. mi-am zis că sunt oameni
care se iubesc dincolo de logica amară a cerii
chiar dacă nu dorm, ei descoperă cafeaua
în fiecare dimineață rezemați cu obrazul în palmă
și se privesc fără niciun înțeles, fără griji

la ce bun să mai cercetez dacă e cineva afară
sapă și trage în piept pământ proaspăt, o cârtiță
cât un om, o umbră în care cad frunze