Astăzi, mai presus ca niciodată
e lumină, în inima mea
căci eternitatea privirii tale
m-a făcut să plâng,
în uitare
să-mi ascund soarta,
în adâncul sufletului tău
și să te privesc

Căci eu sunt, mereu
Ochiul fericirii tale
Sunt zborul unei păsări ,pierdută în zare
ce aleargă nebună
închisă prin foc,ploi și furtună
să-și afle un loc, în care să-și stingă
vântul, ce o face, din aripi,
să plângă
Eu sunt mereu, acel copil
pierdut prin povești, cu cer cenușiu
ce spune cuvinte, care dor uneori
când îngerii sorții, îl închid printre nori

Deși e furtună, și afară încă plouă
te rog mai rămâi
o oră sau două
până la șapte
sau până la nouă
și cu razele lunii, aprinse de rouă
sa-ți simt iar privirea,
cu mâinile amândouă,
să alergăm prin tăcerea
nopții aprinse,
înconjurați de lumină,
lacrimi și vise