Mă doare osul acesta din frunte,
Dar nu pune mâna ta de gheață.
Între noi nu mai e nici o punte,
Lebedele mor, lacurile-ngheață...

Nu simți frigul ca val de cald
Dincolo de care nu se trece?
Și mâna ta m-atinge ca un fald,
Și mângâierea ta e rece.

Parcă m-am născut la polul sud,
Unde iarna e o veșnicie.
Când suflă vântul, noaptea îl aud
Peste alba lui împărăție

Au înghețat schiorii de pe friză
Și gerul tot ne mai călește,
Că lumea-ntreagă-i banchiză
În universul care se răcește

Și fruntea mă doare într-adevăr,
Prin aerul rece de tot
Cu ace de gheață atârnându-ne-n păr
Și-aș vrea să-ți vorbesc și nu pot

Că frigul însuși e un adevăr
Pe care-l străbatem înot,
Cu ace de gheață atârnându-ne-n păr
Și-aș vrea să-ți vorbesc și nu pot