Prin corola echivocului
ți-ai împletit gândurile.
În asceza lăuntrică
a sufletului tău
ți-ai reverberat
sincretismul abstract.
Ai fecundat prin porii pielii tale
arome difuze de busuioc ars
ca să-ți acoperi putoarea
din sufletul tău sterp și sărac...
Încerci un zâmbet către ceilalți
așa-zis ca să pari simpatică,
dar nu-ți iese decât un rânjet anost și beteag,
sugrumat de ochii tăi încețoșați
parcă de fumul de țigară...
Lividă ca o stafie veșnic neodihnită
cauți necontenit un alt suflet care să te înțeleagă
pe aceleași cărări...
Cărări pierdute.
Oare te vei mai odihni vreodată?