Peste podul acesta nu trece nimeni.
Împrejur nu se întâmplă nimic.
Malurile hăului de dedesubt nu se văd.
Două tălăngi bat orele, plictisite.
Nu-i nicio ureche să le audă.
Timpul e o armonică
Strânsă între brațele unui uriaș adormit.
Un trecător cu aripi albe plutește mut.
Nu are pe cine să-ntrebe:
„Acest drum, unde duce?”
Ceața se îndeasă ca o sită prin care nu mai trece nimic.
Îl înghite.