Prințesa mării,
O frumoasă sirenă
Cu ochi albaștri
Și cânt melodios,
S-a-ndrăgostit de-un muritor,
Un marinar,
Căpitan de vas,
Pe multe mări umblat.

În noaptea de satin
Când Farul strălucește pe țărm,
Prințesa cântă
Dulcele dor al iubirii,
Ce îl vrăjește pe marinar.

Dar fluxul se retrage
Și prințesa se-ntoarce în Ocean,
Mâhnit rămâne marinarul,
Crezând că iubirea prințesei
E doar o derutantă iluzie...
El nu crede posibilă
Iubirea de sirenă,
Gândirea pământeană
L-a țintuit pe loc,
Și n-a avut curajul
Prințesei, în inimă să-i facă loc.
Și pasul spre dincolo nu l-a făcut,
Ne-ncrezător, el, marinarul,
La proră a rămas tăcut...


Adeseori,
În viață se întâmplă
Lacăt să punem inimii,
Din cauza prejudecății pământene
Și-a neputinței omenești.

Dezamăgit și neîmpăcat rămase Căpitanul,
Căci n-a știut și n-a putut
Să-și depășească limitele
La momentul oportun,
Limite artificial impuse,
Ce-au înghițit însă în valuri
Posibila iubire,
Iubirea dintre un marinar pământean
Și o Prințesă-sirenă, născută în Ocean.