A sărit din Balta Rea
Drept în iarbă un brotac,
A făcut o temenea
Către lună, către stea,
Către cerul prins în stele,
Către sălcii cocoșate,
Către trestii tremurate
Cari s-au înclinat și ele,
Și-a rugat,
Și-a cuvântat,
Ca să fie ascultat:
Oac! Oac!
Stele-n cer și stele-n lac;
Lună, sălcii, trestii, toate,
Ascultați dacă se poate
Tot ce știe un brotac:
Mai la deal,
Peste prival,
E o cherhana pe mal;
Lipoveni spre ea vâslesc,
Lotcă după lotcă vine
Și-i aduce coșuri pline
De bibani,
Și de ciortani,
Știuci și clene,
Somni și mrene,
Și-năuntru le golesc;
Lotcile le priponesc
Și de ciorbă vrând să pună,
Pește din grămezi adună,
Și îl spintecă în grabă,
Înfigând până-n plăsele,
Custurile nemiloase,
Custuri harnice la treabă
Cu privirile tăioase;
Ș-apoi, răzuie pescarii,
Jos, pe prispă, lângă apă,
Ciortani aurii,
Mrene argintii,
Și toți solzii-n unde scapă
Și se duc în joc rotund
Ca să stea comori pe fund.
Dar în baltă e un vrac
Ce întinde-o bisactea
Și toți solzii cad în ea...
Și-are mii de bisactele;
Solzi de aur,
Solzi de-argint
Cu luciri de mărgărint,
Râd, zâmbesc, sclipesc în ele...
Și de-o vreme vracu-adună,
Însă tot ar vrea să spună
Că-i sărac...
Lună, tu zâmbești?
Oac! Oac!
Lăcrimați de râs voi stele,
Dar veniți în fund, pe baltă,
Haideți! Haidem laolaltă
Să vedeți și bisactele,
Și comoara lor,
Și vrac.
Haideți!
Lună,
Stele,
Oac!