Nu meriți!...

Nu meriți gândurile mele,
N-ai meritat de când te știu...
Eu nu mă pot lipsi de ele
Și fără ca să vreau îți scriu!...

Încerc să uit, nu se mai poate,
Nu sunt un mecanism, sunt om,
Nu pot să șterg o amintire
Doar apăsând pe un buton!

Nici tu nu uiț că ești femeie
Când luna te scălda-n feerie,
Când ochii tăi erau scânteie
Și dulci comori de poezie.

Cum ai putea să arunci uitării
Atâta timp de frumuseți,
Când sufletu-ți era un soare
În zorii atâtor dimineți?

Dar de-atunci sau tot dus anii
S-a scurs prin noi, atâta viață
Și ne-au lăsat în loc tiranii
În suflet stropi mărunți de ghiață

Dezamăgit, încerc să uit,
Dar cum îți spun, uite, nu pot...
Și, port povara neuitării,
Cu amintirile-ți cu tot!...