agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2992 .



nunta rătăciților
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [koga ion ]

2005-09-05  |     | 



îmi scot mâinile
dintre cuvinte gratii vibrânde ale unei închisori și te strig
așa cum naște femeia neînsoțită decât de mii și mii de sudori
dorindu-și să moară cât mai curând sub o ploaie de semințe
fertile ca o ultimă trestie pe care vântul a frânt-o lângă mal
apoi a venit un hamal dezbrăcat până la brâu
cu pieptul acoperit de păr și a cerut-o rudelor –
ați spintecat vreodată papură? la fel au îmbrăcat-o
în rochie de anafură și cu picioarele goale
(- lasă fă că sunt de lac i-au spus)

mirele avea pantaloni eleganți din pânză de sac și pantofi
din piele de drac

doi raci îi duceau trena lungă înmuiată în sânge
lipitoarea roșie a răsăritului părea că îi strânge părul într-o coadă
de cal încât nodurosul hamal mai tare se îndrăgostea
la fiecare pas și broaștele orăcăiau parcă mai strident
încât podarul a făcut accident izbind luntrea de turla mănăstirii
de sub apă ocolită de atâtea ori în viață
au înotat pân’ la plăsele ca un pumnal de răspopit scriau ereții
burta zilei cu semne că ar fi cerșit
eu stau la mal si arunc plasa mai scot obleți cu ochii morți
- ați otrăvit desfundătura (înjur în gând: vă-n târn de hoți!)

nimic pe lume să poți urî din toată inima – femeia își storcea
sufletul și râdea:

acolo unde strugurii au rugăciuni pe față
acolo unde-au stat apostolii la masă
unde-au scuipat măslinii cu boabe în trifoi
unde-a căzut urechea în sânge și noroi
unde cuvântu-a pus în teacă sabia
acolo cică-ar vrea acesta să mă ia
ho ho ho hi hi hi ha ha ha

taci spaima domnului! îi cer cu glasul stins de groază
te uită-n apa neagră te caută plonjează taie ziua în două cu aripa
de rechin te va mușca mai are puțin – fugi! ea nu fugea
îi creșteau din gură iederă lujeri de păsări călătoare
sunt femeia nimănui râdea mai departe nu am nici mâini
nu am nici picioare ci numai pântecul mistuitor de tot
am o fereastră în loc de buric d-aia mi-am strâns inima în batic

eu mă făceam cum e bradul la față cu hârtie de mireasă
legată versurilor fedeleș

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!