Pot să te ating prin vînt sălbatec,
Cînd gândul hoinărește singuratec.
Mă împrăștii în patru zări mereu,
Făra să pot privi în jurul meu.

Deodată adun din vînturile toate,
Doar cioburi fermecate de păcate.
Eu sângerez lovit de atîta adevăr,
Mă prind în zbor de liliac în păr.

Aud un cântec de lebădă bolnavă,
Prea surd rămân in lumea sclavă.
Mă leg de lanțuri grele si fiori,
Cu fiecare noapte ating din zori.