tot ce vă spun nu va afla vreodată
cîtă otravă duce în sine
și cîtă libertate

oricum am aflat lucruri iubibile
pe care le-ar fi îmbrățișat
pînă și Dumnezeu
acest tată al tuturor fericiților

așa cum am aflat și ura de moarte
datorită căreia
și-ar fi urlat creierii din cap
același tată
al tuturor răbdărilor

cîinele meu doarme și sforăie
de parcă mîrîie sau invers
din cînd în cînd oftează ca un om
ca orice ființă lăsată în amaru’ ei
de nebunia zilei

noaptea e stinsă în toate luminile
își relaxează înverșunarea
de parcă i-a dezarmat
și i-a pacificat pe toți

sunt nopți în care mă trezesc în pat
cu inspirația asta
doar eu și ea
fără nicio posibilitate de înregistrare
înafara memoriei mele insuficiente
o memorie la care nu știu
dacă mai pot adăuga
din care nu știu ce voi recupera
aproape stinsă aproape tembel odihnindu-se
pe o grămadă dezordonată de amintiri

pînă la urmă rețin
că n-am decît să dorm
într-o mînă cu un felinar
și-n alta cu un cuțit
ambele invizibile

treziți-mă ca ultima lumină
din ochii sinucigașului

tot ce vă spun nu e mare lucru
atîta că
nu e totul
pierdut