Sunt soră geamănă cu ploaia
din abur ce-a crescut din Prut,
dar a lăsat s-o ia vîntoaia
făr-dezmierdare și sărut.

Tot picurînd să potolească
arsura-n dorul amputat,
ce n-a-nvățat să contenească
pășind prin veacul despuiat.

Cercînd să uite de dojană
Se-aruncă zilnic în păcat,
Sub șoapta tandră de sub geană
Din chip și suflet despicat.


Și se desfată- o mireasă-
dar nu pe patul conjugal,
zăcînd în efemera plasă
cu-ambiții de palat regal.

Și cu nădejde să revină
în miez de nucă întregit
din închisoare fără vină
forțînd destinul amăgit.