Scotocesc prin lada veche de lemn
printre lucruri aruncate la întâmplare
de parcă aș căuta o comoară ascunsă
iau din ea primăvara
fâșie de șifon îmbibată cu lumină
să șterg fereastra dintre mine și lume
micșorând astfel distanțele
pe care fusul orar și oceanul
oricât ar fi el de ocean
nu le-ar putea așeza între noi...

În cuier hainele noastre de iarnă
stau atât de aproape una de cealaltă
ca pe vremea copilăriei când era ger
și ne lipeam limba de clanța înghețată a ușii
să vedem cine are mai mult curaj și cum e...

Iriss crește frumos
gânguritul ei mic e ca un prigor rătăcit
printre norii de zgură ai orașului
ce se trezește la viață încet
pe când tramvaiele trec peste pod în surdină
la fel de emoționant pentru mine
chiar dacă se duc și vin
făcând abstracție de mugurii sălciilor
ascunși încă în mantaua vâscoasă a vântului
atâta timp cât turla bisericii de lânga parc
se înclină în fața lor cu o reverență...

Briana tocmai mi-a telefonat
și mi-a spus o poezie despre ziua mamei
cu o dicție impecabilă
iar eu nu mai sfârșesc în a mă minuna
privind cum copiii pot ține în mâinile lor
mai plăpânde decât firul de iarbă
un întreg univers...

În rest?!
totul e bine aici
soarele se cațără în vârful copacilor
agil și naiv într-un crescendo de martie
iar timpul trece la fel de simplu și de firesc
precum un ghiocel străpunge zăpada
sau poate ca și clipa aceasta de prospețime
ce se înalță acum între noi
când toată lumea mă salută cu bucurie...