În seara asta mă predau umbrelor.
Renunț la luptă, renunț la tot.
Cu toată iubirea strig: dați-mă astrelor.
Ele vor ști ce să-mi dea ca antidot.

Mă cufund în vastul Nimic și plâng.
Visez să mă plimb cu faraonii, și zeițele din Olimp.
La nașterea focului, piatra aș vrea să ating.
Și pe fundul oceanului să stau un timp...

Aș vrea să mă zbat pentru apus si răsărit.
Sau chiar între nadir și zenit.
Sau o stea să aprind cu lumina sorelui.
Dar ce vorbesc? Mulțumiri gândului...

Nimic nu e mai presus de Dumnezeu.
Nici măcar El, sau vreun apogeu.