Mi-ai tot furat din ochiul minții mele, ce te-a privit întâia oară,
Și te-a dezbrăcat de întuneric și de stele, lumina m-a lovit direct ca să mă doară.
Din adâncuri și zări albastre a izvorât din foc șuvoiul cântecelor mele.
Încolăcită de trupurile noastre dorința ni se îmbăta în lumină de stele.

Ne-am adunat în taină și ideie, într-o lumină de o clipă.
Am luminat de atunci în curcubee, cu zborul lor pe o singură aripă.
În suflet de bărbat și de femeie iubirea dimineții se lasă neatinsă de noroi.
Iar din puterea de arbore al vieții aducem izvorul de sfinte ploi.