„Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature
specialmente messor lo frate sole.”
Francesco D’Assisi

În memoriam Johannes Climax



Treapta întîi
Logodna

! culcați alături c-o Chitară
ne ațintim priviri prin Somn,
prin Visul cărnii, mîndră Þară,
în care Viermele e Domn.
al castității semn de-a pururi
chitara stă-ntre noi ca o
preaaurită navă-n țărmii
din care te-am răpit, Iseult
și stă ca o amară Limbă
între noi doi, recunoștință,
care în miezul nunții plimbă
a sîngelui curat ființă !

! mi-i teamă s-o ating în noapte
ca pe-un potir cu Taina Lumii,
ascunsă zace-n întuneric
ca Marea subt albeața spumii !

! îmi pierd tot sîngele, o viață
farmecul păsărilor cînd
dorul și-l culcă-n dimineață
în mierea Soarelui cel blînd
căci nu-i asceză ca iubirea
nici moarte mai adîncă, vai
și-ndură trupul primenirea
Timpului vecinic fără strai,
dar rostuit îmi stă ca moara
Destinul. asta mi-i averea:
mă duce ca-n sicriu Chitara
spre tine, Moarte, ca Tăcerea !

Treapta a doua
Taina nunții

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
cel care își așteaptă Moartea
cel care își așteaptă Moartea-și
așteaptă numai Moartea Sa !

! preafericit cel care-așteaptă
atît cît poate aștepta
cel care își așteaptă Moartea
cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea !
! el va muri ca o lumină
a sîngelui ce-l lumina,
eu voi culege trup și sînge
eu fără lacrimă voi plînge
țintind Damascu-n calea mea !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
sînt ca o curvă lîngă dînsul
mi-am spălat vinele cu plînsul
curat din dulce geana sa !

! cel care își așteaptă Moartea
și vecinic o va aștepta,
ascuns prin colțuri ca o slugă
își strînge trupul să nu-i fugă
și să nu-și piardă inima !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
poate că semănăm la față
dar asta fie-vă povață
că Fața Lumii-i față rea !

! Masca Minciunii celui Tare
ce vinde Firea pe tejghea,
celui ce și-a-nmulțit talantul
tot viclenind pe celălaltul
și dîndu-l morții, slujbă grea !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
el va muri și-i va fi bine
ca-n leagăn Moartea îl va ține
căci i-a slujit ca mumă-sa !

! iar eu m-am rătăcit prin lume
și de pe-acum abia mă port
și îmi fac murgul numai spume
și prin cetăți mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frățînul mort !

! că nu mai poate ține Viața,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceața
și urlu: Frate, dimineața
roua-i de sînge: Trupul tău !

Treapta a treia
Misterul

! aceea ce mi-i Maică prin iubire
ca un Pămînt ales mormînt
al transcendenței, Pură Fire,
m-a presimțit lovind plîngînd:

suspinului nu-i află rădăcina
dar bate țărna-n pumni și mult bocește:
– Spirit al morților, unde-i lumina
făpturii lui de Rege-Pește?
cum își învîrte trupul ei de sfîntă
secerătoare și se farmă-n plîns,
cenuși amenință, iar vacii blîndă:
– Unde l-ați dus? Unde-l țineți?
Unde l-ați strîns?

! învîrte rîșnitoarea un crunt destin în gol,
Femelă dar virilă Le Grand Tourneur de Meule !

! cum nu apar, dar cum mereu pe față
ca plînsul unui spirit mă simțește,
greoi se-nalță Muica-n dimineață
și roagă. și blesteamă. și bocește:
ține soare ziua mare
că ficiorul meu îmi moare,
nu-i văd trupul să-l disferic
l-au dosit la întuneric,
cîntărește soare bine
cît mînia grea mă ține
să nu-ntuneci mai devreme
ca un foc mărunt de lemne
că mi-ai supt doar pîntecu,
Fiul meu, lumină-acù
merg să-l cat pe frati-tu !

! de-ar lovi în tine moartea
tu să-mi ții fecioare partea
ca o sabie deasupră
umbră albă, dulce cupă !

! merg să-l cat pe frati-tu
care zace mort acu
frati cu-ntunericu !

! rupe-ți de pe ochi albeața
și pogoară dimineața,
să mi-l caut prin sudori
de păduri, de-i zic izvori,
la surori fără durori
și la frați neîntrebați
l-ați lăsat ca într-un laț:
soare, soare, dă lumină,
poate tu ești fără vină,

dar de-i vina mea și-a ta?

Fiule, nu mă lăsa,
să pun blestemu-nainte,
tu, cuminte-adu-mi aminte:
îl lăsarăm, Pharaon
într-un trai de rai pe tron
cu mult Sfinții Lucrători
cei văzînd nevăzători,
templele cu hierodule
tari în șalele de mule
ațintind cu inima
inima țărînii, grea,
să n-abată către ură
viclenita ei măsură !

! și struniți, copii-copile
strînși în jurul Marii Zile
prefăcuți ziceau din luth
ca și cum n-ar fi știut
că-i de aur tot, subt lut,
(ca pînda balaurului)
sănătatea aurului
ei i-o descîntau, nu zici,
strai regesc că-i fac din muzici !

! și regina lui de zIS I-S
șoapte laptelui în vis
s-o mîntuie de groază
că-a venit pînă acasă
ca să-mi spuie:
– Săi, Muică – muica mumii!–
săi Muică din patul humii!–
l-am lăsat dormind – să-mi spuie, –
sub un pom de măr-gutuie!–
ce otravă, ce murire
mi-a mîncat Frumosul Mire?
sări măicuță, sări și vină,
că nu-i nimenea-n grădină!
mor smochinii sterpi, măslinii
și-i grădina țarină,
grea de-a morții farină !

! l-am cătat eu cu bucata
și l-am strîns de-a adunata
ca o vrednică nevastă
i-am strîns trupul într-o traistă,
da nu-l ține nici o pînză !

! Maică, vezi-mi fața plînsă
și obrazul plin de sînge,
Doamne, moartea de m-ar strînge !

! nu mă osîndi-nainte,
Maică, rogu-mă și rog,
cată-i cele oseminte,
mi-i destul atît noroc,
și-mpreună-i iar trupșorul
și dă-i inima ta, mamă,
dă-ne patul și pridvorul
și-apoi de-s greșită, ia-mă
și omoară-mă la sînul
tău cel copt frumos ca grîul!

– Soare! ține-acum amiaza,
blestemată ne-a fost casa,
iart-o tu! s-o iert și eu
că-a intrat în patul meu,
nu știa,–i fără greșală,
că noi toți zăcem de-o boală
a seninătăților
hrana sănătăților !

! înconjoar-o cu văpaie
ca Mireasa-ntr-o odaie
vîr-o-n matca sîngiurilor
blînda soră-a îngerilor !

! și pe mine plimbă-mă
ca pămîntul lingă-mă
ca un cîine și-o cățea
vinețiți de varga mea !

! merge-oi măcinînd ca moara
Vremea, răii, cei gunoaie,
să-mi găsesc ficior-ficioara
cîrtițoi și cîrtițoaie
prea v-ați întrecut măsura
i-ați mîncat ochii și gura,
voinicia lui ca leul
și blîndețea lui ca mielul !

! ține soare ziua mare
că frățîne-tu mort moare
pînă-n veacul veacului
de nu-l aflu să-l adun,
că nu-i muritor – ce bun?
osînda săracului!

– Soare, Soare, frate Soare,
Muica poate, Muica-i mare
dar de nu-i lumini tu ochii
nu mă strînge-n poala rochii
dar de nu-i lumini tu calea
farmă dealul uscă valea,
ca o neagră-albă coarbă
că-i frumoasă și e oarbă
și picioarele ei sfinte
stau ca-n balsame-n morminte !

! dacă ți-am fost frate, frate,
scapă-mă de strîmbătate
că mi-s tot – fără de vină,
nu mă doare, nu m-alină
suferința nici durerea,
dacă ai în mîni puterea
scapă-mă tu frățioare,
scapă-mă că nu mai pot,
Soare, Soare, frate Soare
nu de moartea ursitoarea
scapă-mă de închisoarea
întunericului tot !

! cît am stat adînc pe creste
am văzut că moartea este
nu ca bezna, ca lumina,
ca o floare, fără veste
mîncînd din mormînt țărîna
frate-tu, – cu soarta plină,
ară-mi fața cu lumină
cu Plug Roș mă desțelină !

! dă-mi oasele să le...
mămăle – tătăle...
oile-mi furatu
pe mini m-o legatu !

! mămăle – tătăle
or venit străinii
mi-or furat și cîinii
oile-mi furatu
pe mine m-or legatu !

! mămăle – tătăle
berbecele mare
parte-i la frigare
parte-i în căldare !

! mămăle – tătăle
dă-mi oasele să le
mînurile spele...
Frățioare – surioare
Soare, Soare, Soare
Soare Soare Soare Soare
al Nostru !

Treapta a patra, a Rodului
Copilul Bătrîn

! Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd;

sîngele ca apa
seacă subt blestem
îmi îngheață gura
cum să te mai chem?

! Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd !

! patul nunții noastre
alb și neatins
ca pămîntul iarna
subt zăpezi cuprins
șapte nopți într-una
nu-l cunosc și nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,

șapte nopți într-una
nu-l cunosc și nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,
Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd !

! vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blîndul meu războinic
sîngerînd te culc

și prin întuneric
roșietic, ud,
cum îmi măsuri viața
inima-ți aud,

vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blînda mea Walkirie
ornic alb și crunt

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din șapte-n șapte
zile te aud,
Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din șapte-n șapte
nopți te mai aud !