TRENUL

Încet, c-un scrâșnet sfâșietor
Trenul a pornit din loc.
Mă-ndepărtează de-al meu dor,
Mă lasă-n inimă cu-n foc!

E focul minții care strigă,
E focul sufletului meu,
E focul care mă intrigă,
Tren blestemat, cu-al tău traseu.

Dar ce ști tu, ce poți să ști!...
Ai viață doar în mișcare.
De s-ar putea, ți-ași povesti
De-o dragoste mistuitoare.

De-o dragoste, ce mult visam
În cale să o întâlnesc,
De-o dragoste pe care-o am
Și nu voi s-o mai părăsesc.

Ce-ți pasă că mă rupi de ea,
Precum o floare d-un buchet.
Stai!... oprește!... c-ai putea
Dar ce tot strig, tu nu ai suflet.

Prin ochii ei limpezi ca marea
Privind-o dornic de-amor,
Citeam iubirea și-ntristarea,
Vedeam cum lacrimi curg ușor.


Tu crezi că am să pot rămâne
Nepăsător la aceste lucruri,
Hai, trenule!... vorbește, spune,
Văd că-nțelegi, scoți multe ofuri

Fără s-o văd, nu aș putea
Trăi măcar un ceas.
Deci am să mă întorc la ea
Ți-o jur, zău nu mă las!..

Mâine, peste un ceas, sau două,
Când nu voi mai putea răbda,
Să fugi, de ți la mine, fă-o!...
În grabă zbori la draga mea.

Fără să vreau, îngândurat,
O lacrimă-mi căzu pe geană
Nu e frumos pentr-un bărbat
Dar despărțirea-i ca o rană!...

28 Oct.2008