mă scurg în cenușiu.
un fulger lung
mă prinde în cârlig de subțiori,
azi, păsări până-n cântec
nu-mi ajung
și-n tâmple
e vârtelniță de nori.

împotmolit în brazdă,
răsăritul
s-a sfărâmat în spori și rumeguș.
îmi joacă-n iriși,
fumegând,
sfârșitul
luminii prăbușite
din urcuș.

pești negri ară
cerul răsturnat
și melci înmuguresc pe scoarța zării.
un gând îmi putrezește,
înnodat
de glezna mistuită
depărtării.

m-aș împrimăvăra …
de-atâtea ploi,
s-au zdrențuit cărările spre morți.
rămân să-mi cern
tăcerile prin sloi
și să-mi atârn rugina
pe sub porți.