Și pomii care dau in floare
Și cântecul suav de flaut
Și astăzi, care-i ca o boare,
Eternul "și" eu nu-l mai caut.

Deschide-ți sufletul, femeie,
Și când ți-oi da eu bratul drept,
Atunci tu o sa-mi cazi in plasă,
Si eu o sa te strâng la piept.

Tu vei visa atunci la aștrii,
Sub fruntea ta adună flori,
Eu te voi trage mai aproape,
Visând la ale tale coapse.

Și luna ti-o voi arăta,
Doar tu de seama n-oi băga
Cand mâna pe sub fusta ta
Cu sete va aluneca;

Și peste ani, cedând de-a rândul,
O iei sa fie-a ta mireasă.
Și o tigaie-i pui in mână.
Și te intrebi de ce e grasă..

Eternul "și" e de-nteles,
Că dacă s-au născut și "ce", "daca"
Eu sunt o floare de cireÈ™ ..
Și goală,și nedezbrăcată.

PS
Ce-or mai fi vrând si florile astea de cireș
De-s așa in van deschise?
Parcă-au mai fost si ieri
Și mi se par nepotrivite!
(să facă si ele ceva de mâncare!!)