Fluviul suspinelor mele, trece pe lângă casa fecioriei tale.
Te privesc mut în curgerea apelor vii, vrednic de dor și de jale.
Te-am pierdut în războiul sărutului orb, ce ți-a deschis încă o poartă.
Eu vrăjitor de neanturi, mă plec rugii tale să schimbe o noua soartă.

A plecat umbra mea de lîngă tine, înveți singură ca să zbori.
Virtutea mea este vie, de a fi lîngă femeia cu îngeri și flori.
Rămân singur pe țărmul mării înspumate, mă gândesc doar la tine.
Zarea se întunecă nobilă în mare, mâine cred că va fi mai bine.