I

În târg miroase-a ploaie, a toamnă și a fân.
Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân,
și fetele așteaptă în ulița murdară
tăcerea care cade în fiecare seară,
și factorul, cu gluga pe cap, greoi și surd.
Căruțe fugărite de ploaie au trecut,
și liniștea în lucruri de mult mucegăiește.
În case oameni simpli vorbesc pe ovreiește.
Gâște, cu pantofi galbeni, vin lent după-un zaplaz;
auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz,
cum învechește frunza în clopote de-aramă,
auzi tăcerea lungă și gri care e toamnă
și diligența care vine din Dorohoi.
Pustiu, din șes, se urcă cirezile de boi,
și cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge -
cu ochii roșii, târgul, cuprins de spaimă, muge.

(...)

V

În toamna asta ziua - de ce? - s-a micșorat.
Câmpul pustiu și negru s-apropie de sat
de parcă vrea prin garduri de lemn să se strecoare,
să mai pătrundă încă o dată în hambare.
Mai e ceva pe-aicea și nu-i din ce-a trecut;
casele, după geamuri, au dușumea de lut,
și au cerdacuri lângă camere goale, unse
cu baligă, de ploaie și de urzici împunse.
Poate-ar mugi aicea, de-ar fi să fie, vaci;
vița se ține-oloagă cu mâna de araci
și-așteapt-acum, când țâța a încetat să-i crească,
ploaie s-o-ngălbenească, ploaie s-o putrezească.
Șoseaua ca o talpă s-a rupt de-atâtea ploi.
Trec porcii, cei cu suflet de baltă, spre noroi,
trec porci urâți, să doarmă stupid într-o băltoacă -
ca haosul pe lume din nou să se desfacă.

(...)

(...)