pe oamenii aceștia nu i-am mai văzut
neliniștea și graba lor îmi spun că este ceasul la care-o să se-ntâmple


Teribilul lui Rilke

pământul tău femeie îl frământ cu-nfrigurarea
ce-o simte până-n oase tânărul olar
acolo în străfundul cald și umed
dormi-va peste iarnă palida sămânță

răstimp mă simt cutreierat de animale
al căror număr uneori îmi spune
că moartea altceva nu face selectează
ce-i de tăiat și ce-i de-mperechere

de-aceea visul mă străbate
stârnind în mușchi involuntare spasme
și râd și plâng vorbesc deși nu-s treaz
iar mâine voi uita de cel de astăzi

urăsc oglinzile adâncul lor ascunde
cutremurul stârnit de două falii