Îmi alint pașii cu rouă proaspătă,
mi-aș picura în vene seva ce înmugurește viu frunze....
să dau lumină obrajilor.
Zâmbete zboară să compună arii de săruturi și lacrimile mele sunt .. iată! Dulci.
Cine se gândea că nopțile nu sunt făcute pentru a ne acoperi cu somn privirile?
Inimile se adună grăbite cu toatele pentru a surprinde noi orizonturi și se dau apoi rostogol pana aici, pana aproape.