Eternitatea ce-am dorito s-a stins ca vraja unui vis,
Intre minunile tacerii si sincere pareri de rau,
Pentru ca pleoapa n-a stiut, cand peste toate s-a inchis,
Si-a stins lumina unei stele, in noaptea tristului ecou.

De-atunci prin cioburi de-ntuneric, ne ragasim pierduti,
Frumoase umbre-ndoliate, prin armonii fara destin,
Cu pasii sangerand prin macii, pe fruntea clipelor crescuti,
Ducand in suflet amintirea, rapita anilor ce vin.

Ne cautam din intamplare, cuvintele pe buzele fierbinti,
Fara sa le putem rosti, la fel de tandru, ca-n trecut,
Cum o faceam pe cand iubirea, parea o aura de sfinti,
Ce lumina candva cararea, pe-acelasi tarm necunoscut.