Fată frumoasă care îmi lași gura uscată
care nu s-a înfruptat încă din sărutarea ta
și nu mai vrea decât să vadă
chipul fericit pe timp de lună plină.

fată frumoasă ca o emoție abisală
și profundă ca un tremur surd
pune zâmbetul la locul lui
unde îi șade bine
și dacă poți modifică-mi cuvintele
și transformă-le în lapte, în gheață, struguri
și în multă coacăză
pentru că foarte mult îmi doresc
să ți le aduc pe buze
și să ți le înșir pe ochi, pe inimă, pe oxigen
să văd dacă îți plac fructele și zaharina
și în ce cantitate
doar lacrimile mai produc metafore
triste precum semnele de carte
invocă toate mesajele luminii
și plâng culorile în simboluri
ca scoicile de pe fundul mării
și te strigă și te aclamă
într-o ninsoare în rit arhaic
care mai aplică enunțuri împereceheate
și obligă lumea să inspire din bucuriile vitale
ca să se asfixieze câte unul
cu gura preauscată și ovală
în fiecare strop de noapte ...

tu, fată preafrumoasă, ce porți coroana unui soare
copilă ce atingi cu al tău zâmbet copios
antichitatea și cavalerii în armură și în zale
iar reaprinzi scânteile asfințitului adormit-
ca un clopoțel înfipt în inimă
ne scoți la teste de infidelitate
în care amurgul ne dezbracă visele finale
și iluziile unor mai vechi iubiri.