mi-am făcut unghiile roz
și am îmbrăcat rochia simplă cu bretele
de parcă i-ar păsa cuiva

e ca și cum ar fi pentru ultima oară
când aștept…
pe tremurul mâinii mele
nu-i mână să se-așeze deasupra,
pentru setea gurii mele
nu-i apă în care să mai cred,
e doar tăcerea pietrei în mine
o liniște în țipăt

nu mai știu cum e
într-o poză cu noi doi,
sau dezmățul meu din oglindă
cu râsul acela nestăpânit,
dimineți cu lumină neîncepută

știi? n-am primit niciodată trandafiri
mi se pare trist
aș plânge
așa cum făceam după fiecare plecare a ta

acum înțeleg că din ceasul acesta
începe ceva
altceva

îmi fac unghiile roz
și îmbrac rochia simplă cu bretele
de parcă i-ar păsa cuiva