În somn, la cuib, îmi cântă rândunele,
Cu luna-n palmă plec la secerat
De pâlpâiri fecunde și rebele
Ce-așteaptă, din iubire de bărbat,
Eliberarea ultimei nacele.

Din plopii fluturând, îmi fac picioare,
Stejarul îmi lungește braț cu braț,
Aripi de fluturi, umerii-n fuioare,
Își pun, gingaș, în tandrul lor nesaț,
Șoptind spre zări că-i vremea de plecare.

Cu secera la brâu, în largi ocoale,
Las snopi pe cerul tremurând argint,
Cocoșii mă privesc și-n pliscuri goale
Își mai opresc cântări de hiacint,
Iertându-mi ora, în sclipiri domoale.

Mă trag apoi în plopi, stejari și fluturi,
Mă cuibăresc în rouă ca-n istov...
Am risipit toți snopii și-n săruturi,
Cu traista goală, mai sărac ca Iov,
Am să m-aștern în stemele din scuturi.