Te-ai dus frumoasa Madalina,in cerul tau fara de stele,
Lasand in urma mugur viu, ce va imboboci odata,
In ramuri de copac strain, cu frunze vestede, rebele,
Fara sa-ti simta-mbratisarea, pe tarmul viselor uitata.

Nu am sa-ntreb de ce-ntr-o clipa, ai devenit o amintire,
Sunt inca trist si lacrimi multe, sub pleope nu au loc,
Tu ai fost tot ce eu acum,traiesc si nu-mi mai vin in fire,
Un inger viu cu chip de zana si parul ravasit prin foc.

Mi-ai fost minune timp de-o viata, miracolul care s-a stins,
O fata draga numai mie, trecand aevea printre flori,
Tacerea stelelor albastra, ce-n nopti senine m-a cuprins,
Facandu-ma sa-mi fie dor, de chipul tau pierdut in zori.

Te-ai dus frumoasa Madalina, Manole-al celor sapte vieti,
Intr-un castel zidit in ceruri,fara sa stii cat te-am iubit,
Lasandu-mi soaptele povara, din zorii altor dimineti,
Sa-mi mangaie eternitatea, din vise ce nu s-au sfarsit.