E-n dor înlănțuit
Zâmbetul furat
De pe o față tristă
Și-un suflet sfâșiat

Drumurile își plâng pașii
Ce le călcau când era viață
Și frunzele-nchinau desculții
Ce lăsau dor în urma lor

Și picături zburând în gol
Se sparg de rănile adânci
Fictiv compuse-n fericirea
Visată-n mintea celor decăzuți

Se sparge-n marmura cavoului
Un chip acoperit de plâns,
Ochii-i izvorând durerea,
Curgând-o celora ce vor urma

Iar tu îți găsești sfârșitul
În neputința ce nu te ierta
Căci cuiele din palme
Și sulița din coaste
Nu au fost de-ajuns...