Þi se strecoară-n piept melancolie
Ca șerpii mici și cu veninul rar,
S-au micșorat și s-au făcut de var
Rotunde fețe-n toamna ta târzie

Și secolul de-abia de mai adie,
Nebun oricum și-atât de plin de har,
Dar cerul tău a devenit amar
De plumburi contrastânde pe hârtie.

Cerșești degeaba lumea grea și vie,
Din prea perfectul cubului de zar
Lăstarii noi nicicând nu mai răsar
și înflorirea florii fantezie
Nu-ți mai apare! Pace veșnic ție,
Nerușinat de clipe cămătar!