nu-l mai văzusem demult pe păsărar
îmi doream să nu moară
când el se ivi după un nor violet
și ne arătă luna sfâșiată de pe cer
cu aceeași dexteritate a jongleurului
pentru care viața nu are preț nici vârstă
începuse să scoată păsările din colivii de aur
dând fiecăruia ce i se cuvine după merit sau nu
pentru tine, mi-a zis,
am ales această pasăre a paradisului
de neatins pentru saltimbancii palizi
la curtea de aur a înțeleptului fără nume
mai ales când crește harul
și se-ntinde hramul tuturor sfinților
la cina cea de taină a celor fără de trup
și fără un nume pentru oasele sfărâmate
în cușca leilor
pentru geniile neinventate
copilul dărâma vechi balustrade
pe unde să se –ntoarne păsărarul
și numai tu din poveste
cu același foșnet nietzschean
atât de blamabil atât de condamnabil
în care lupul rus înfulecă o cometă
și cometa o stea de mare
și steaua de mare o haină roasă de genii
după care păsărarul mută strada în mare
și marea într-un alt soare
însă fără niciun vis