"...les naufrages ressemblent
en hate les atomes de leurs
corps dissous dans les mers
et dans les oceans."
Leon Cathlin


Noi am fost cândva oameni de treabă
și ne purtam oasele pe sus
foarte orbi și foarte fericiți
cu încetineală sau cu grabă.
și noi am iubit și am filosofat lângă lună
bâjbâind după vreo himeră sau stea;
din galoparea-i nebună
și noi am implorat timpul să stea.
Alteori așteptam moartea pe străzi, pe alei,
dar când sosea îi făceam loc și ne dădeam ușor la
o parte;
(nu ne temeam de moarte
ci de veșnicia ei.)
...Așa până într-o zi când de pe un vapor mare
am fost aruncați vreo șapte în mare –
trebuia să se recurgă la acest mijloc
fiindcă nu mai era de mâncare.
Disperați valurile – am despicat
Dar probabil că până la fund am sucombat
Nu știu cât a trecut de la acest accident, –
când ne-am revenit ne descompuneam lent;
câteva celule le împrumutasem ca hrană
la vecini: niște pești luminoși și o actinie bălană.
Acum cu membrele în risipire
stăm aci în mare fericire
și nu știu de ce (cel puțin mie) nu-mi pare deloc
straniu
că mi-a pătruns apă în craniu
și că mi se zărește prin carnea străvezie un femur
extrem de alb și de pur.
Luna ne mai vizitează și aci înaltă și goală,
dar mai mult ca o presimțire domoală,
cu chipul ei tot așa de ciudat și livid
irizat prin imperiul lichid.
Altfel o ducem bine. Aci putrezim în tăcere
cu peștii morți, cu algele ce nu mai au putere
să se înalțe sus către cer
să vâneze vreo corabie sau barem vreun corăbier.
Nu ne turburăm decât când ni se pare că auzim
venind vreun scafandru sau vreun delfin, -
atunci ne pitulăm pe fundul mării
să nu ne zărească vânătorii.
Așteptăm însă toți
7 și câți or fi mai pe departe, mateloți,
aventurieri etc., o noapte mai supremă decât toate
nopțile supreme
când trâmbițe cerești or să ne cheme;
atunci ne-om aduna atomii împrăștiați în mare
trăind clipe de grea frământare
și ne vom ridica balansându-ne lin
să spargem suprafața tărâmului marin.
Vom ieși înalți și goi pe valuri
și vom pluti halucinați spre maluri.
Stelele, dându-și seama de a clipei solemnitate,
ne-or lumina drumul imaculate,
strălucind în bolta albastră
ca să fie deplin extazul nostru
și-n liniștea nopții pe valuri,
vom păși halucinați spre ale cerului feerice
maluri!


(apud Vremea, nr. 8, 1943)